Cu mila si cu îndurarea lui Dumnezeu, iata am ajuns si în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt si mare praznic împaratesc se mai numeste si "Aratarea Domnului" sau "Epifania". Dar pentru care pricina nu se zice Nasterii Domnului, Aratarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arata, deslusit si luminat, dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur, zicînd ca Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a nascut, ci cînd S-a botezat. Iar cum ca multi nu-L cunosteau si nu stiau cine era, sa ascultam pe Botezatorul Ioan care spune: Se afla în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L stiti (Ioan 1, 26). Dar pentru ce sa ne miram ca ceilalti nu-L cunosteau, cînd însusi Botezatorul nu-L cunostea pîna în ziua aceea? Caci zice: Si eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se si ramînînd peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).

Pentru ca am aratat ca Botezul Domnului se mai numeste si Aratarea Domnului, este bine sa stim ca doua sînt aratarile Domnului. Iata ce spune Sfîntul Ioan Gura de Aur în aceasta privinta: "Este necesar sa aratam dragostei voastre ca nu este o singura Aratare a Domnului, ci sînt doua aratari. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va sa vina si care se va face cu slava mare la sfîrsitul lumii". Astazi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndoua aratarile Domnului, în Epistola catre Tit.

Despre aratarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a aratat tuturor oamenilor, învatîndu-ne pe noi sa lepadam faradelegea si poftele lumesti si, în veacul de acum, sa traim cu întelepciune, cu dreptate si cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Asteptînd fericita nadejde si aratarea slavei marelui Dumnezeu si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta si proorocul Ioil spune ca soarele se va preface în întuneric si luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare si înfricosata (Ioil 3, 4).

Astazi, cînd praznuim Botezul Domnului, se cuvine sa aratam cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul crestin de la începutul lumii si care vor mai fi. Dupa marturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea pacatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare si prin nor, caci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Iesire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit "taierea împrejur". (Facere 17, 10-14).

Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocaintei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv si conducea pe cei botezati la pocainta si la credinta în Hristos. Iata ce spune Sfîntul Ioan Botezatorul: Eu va botez pe voi cu apa, dar Cel ce vine dupa mine va va boteza cu Duh Sfînt si cu foc (Matei 3, 11; Luca 3, 16). Asadar, Ioan pregatea si curata mai dinainte cu apa, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însusi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de catre Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu ca avea nevoie de curatire, ci pentru ca Si-a luat asupra Sa curatirea mea si ca sa zdrobeasca capetele balaurilor din apa, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca sa se înece pacatul, ca sa înmormînteze pe Adam cel vechi în apa si sa-l sfinteasca pe botezator. Ca sa împlineasca Legea, ca sa descopere taina Treimii si ca sa ne dea noua pilda si exemplu cum sa ne botezam.

Al cincilea botez este botezul crestin prin apa si prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Sai: Mergînd, învatati toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pîna acum. El se face prin afundare în apa în numele Preasfintei Treimi si este mîntuitor pentru ca iarta toate pacatele si aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toti ne botezam cu acest botez desavîrsit prin apa si prin Duh, fara de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice ca Hristos boteaza "cu foc", pentru ca a revarsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), dupa cum spune Însusi Domnul: Ioan a botezat cu apa, dar voi veti fi botezati cu Duhul Sfînt, nu mult dupa aceste zile (Fapte 1, 5).

Al saselea botez, care este de o masura cu Botezul crestin, prin apa si prin Duh, este botezul prin pocainta si prin lacrimi, adica Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleaga toate pacatele. Al saptelea si cel mai desavîrsit este botezul prin sînge si mucenicie pentru dreapta credinta, cu care Însusi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit si fericit, pentru ca nu se mai pîngareste a doua oara cu întinaciunea pacatului si singur le poate înlocui pe toate celelalte.

Al optulea si ultimul botez este focul cel vesnic de dupa judecata obsteasca. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge rautatea si pacatul, iar pe de alta parte pedepseste necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).

Dupa ce am aratat cele opt feluri de botezuri, este bine sa vorbim mai pe larg despre importanta botezului crestin ortodox. Cel mai desavîrsit botez care curata pacatele noastre, este Botezul crestin, adica botezul prin apa si Duh, pe care îl primim îndata dupa nastere. Dupa învatatura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate sa intre în Împaratia cerurilor (Ioan 3, 5). Sa dam cîteva explicatii despre Taina Sfîntului Botez pe întelesul tuturor.

Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii si preotii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul sa nu moara nebotezat, poate boteza si un diacon, un calugar simplu, un mirean - barbat sau femeie - si chiar parintii copilului. Cum se savîrseste botezul de catre mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apa curata si rostind formula sfînta a Botezului: "Se boteaza robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatalui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Daca cel botezat ramîne în viata, preotul va completa slujba Botezului dupa rînduiala obisnuita, dar numai de la cufundare înainte; adica îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pîna la capat (Liturgica, Bucuresti, 1877, p.183).

Botezul se savîrseste în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc savîrsirea Botezului atît în case, cît si în paraclisele din casele particulare (Can. 31 si 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare si de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boala, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngaduie savîrsirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se savîrseste Botezul, pentru prunci nu exista zile sau ceasuri hotarîte ca nu cumva sa moara nebotezati. Daca pruncul moare nebotezat, parintii lui sau preotul, din cauza caruia a murit neunit cu Hristos, savîrseste un pacat de moarte. Pentru cei morti nebotezati, Biserica nu mai poate face nimic, ramînînd toate la mila lui Dumnezeu. Daca pruncul este firav si exista temerea ca nu va trai, el poate fi botezat îndata dupa nastere. Daca pruncul este sanatos, Botezul se face de obicei la opt zile de la nastere, în orice zi de sarbatoare, dupa savîrsirea Sfintei Liturghii.

Cei ce vin sau sînt adusi la botez trebuie sa aiba nasi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, daca este matur, si este dator sa aiba nasi ortodocsi. Nasii sînt persoanele în vîrsta care însotesc pe prunc la botez, raspunzînd si facînd cuvenita marturisire de credinta în locul si în numele pruncului ce se boteaza. Ei sînt parintii sufletesti ai pruncului, care îl nasc duhovniceste pentru o viata noua în Duhul Sfînt, asa cum parintii l-au nascut pentru o viata trupeasca. Nasii sînt totodata garanti în fata lui Dumnezeu si a Bisericii pentru finul ce se boteaza, ca va fi crescut în credinta crestina si va fi un bun credincios. Nasul trebuie sa fie crestin ortodox, sa fie evlavios, iubitor de biserica, bun cunoscator al credintei, în vîrsta si de acelasi sex cu pruncul ce se boteaza. Nu pot fi nasi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas. Nasul este dator sa se îngrijeasca de viata religioasa si morala a finului si la vremea cuvenita sa-l învete rugaciuni, Crezul si principalele învataturi de credinta crestina ortodoxa. Sa fie îndrumator în cele sufletesti si un exemplu viu, sîrguindu-se sa faca din el un vrednic madular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul sau, finul este dator sa asculte pe nas si sa-l respecte la fel ca pe parintii sai dupa trup.

Cei care iau parte cu atentie la savîrsirea Botezului, trebuie sa stie ca înainte de Botez se împlineste rînduiala facerii catehumenului, adica se face pregatirea celui ce are sa fie botezat. Aceasta rînduiala se face în pridvor, în fata usilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind înca spalat de pacatul stramosesc, nu este madular al Bisericii si nici cetatean al cerului, ale carui usi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeste usa Tainelor. Slujba catehumenului are trei parti: exorcismele, lepadarile si unirea cu Hristos.

Exorcismele sînt trei rugaciuni prin care preotul roaga pe Dumnezeu sa izgoneasca de la catehumen toata puterea cea rea a diavolului. Lepadarile si unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepadare a catehumenului sau a nasului - în numele catehumenului - "de satana si de toate lucrurile lui", urmata de întreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos. În timpul lepadarilor, catehumenul sta întors cu fata spre apus, suflînd si scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieste locul de unde vine întunericul si locul celui rau, a Satanei, care este numit si "stapînitorul întunericului" (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamna sa lepadam lucrurile întunericului si sa ne îmbracam în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipa pe diavolul în semn ca s-a lepadat cu totul de el si de toate lucrurile lui, adica de pacat. Iar cînd catehumenul împreuna cu nasul marturiseste unirea sa cu Hristos, o face cu fata spre rasarit, caci într-acolo era sadit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniti primii oameni în urma pacatului. Unirea cu Hristos se face prin credinta. Iar dovada este marturisirea credintei crestine prin rostirea de trei ori a Crezului de catre catehumen, daca este mare, sau de nas, în numele pruncului, si nu de altcineva.

Prin exorcismele si lepadarile ce se fac la Botez, nu înseamna ca Biserica socoteste pe cel venit sa se boteze ca stapînit cu adevarat de diavol, cum sînt cei îndraciti sau cei munciti de duhuri rele. Ele vor sa spuna numai ca cel ce nu are înca pe Hristos, se afla în robia pacatului si deci în puterea diavolului care stapîneste pe cei robiti de pacat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din aceasta robie îl elibereaza Biserica pe catehumen prin exorcisme si lepadari, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stapînul nostru cel adevarat si bun.

Iata si partile cele mai de seama ale Botezului. Prima parte este sfintirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini si la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugaciuni deosebite si din el se pune si în cristelnita, de trei ori, crucis. Ungerea aceasta însemneaza mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul maslinului, ungerea cu el este semn al milei si al bunatatilor dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit de noianul pacatelor. Acest untdelemn sfintit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unsi în Legea Veche arhiereii, împaratii si proorocii si cu care a fost uns Însusi Mîntuitorul numit "Unsul Domnului" (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La aceasta ungere ne-a facut si pe noi partasi, caci însusi numele de crestin vine de la cuvîntul grecesc "Hristos", care înseamna "Uns". Ungerea de la Botez mai închipuieste si aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apa, îngroparea împreuna cu Hristos si învierea împreuna cu El.

A treia parte a Botezului este însasi savîrsirea Tainei, adica întreita afundare a pruncului în apa sfintita, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini si, tinîndu-l drept, cauta spre rasarit si îl afunda de trei ori, zicînd la prima afundare: "Boteaza-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatalui, Amin"; la a doua afundare: "si al Fiului, Amin", iar la a treia afundare: "si al Sfîntului Duh, Amin".

Aceasta întreita afundare arata, pe de o parte, ca temeiul credintei noastre este Sfînta Treime, iar pe de alta parte, închipuieste cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apa se închipuieste totodata moartea noastra pentru viata în pacate de pîna aici si îngroparea noastra cu Hristos. Iar iesirea din apa închipuieste învierea noastra împreuna cu Hristos, pentru viata cea noua întru El.

Prin Botez, spalîndu-ne pacatele, ne facem astfel partasi mortii si învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii si intram într-o viata noua. Îndata dupa Botez cel botezat mai primeste înca doua Sfinte Taine. Adica ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieste pe toate partile trupului, cînd preotul rosteste cuvintele: "Pecetea harului Duhului Sfînt", si apoi Sfînta Împartasanie. Prin ungere noul botezat primeste pecetea si darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împartasanie se uneste cu Trupul si Sîngele lui Hristos.

Astfel, sîntem morti pentru pacat si viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelnita si apa botezului sînt pentru noi mormînt si maica duhovniceasca, nascîndu-ne pentru Hristos si tinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a nascut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; si Învatatura de Credinta Ortodoxa, Bucuresti, 1952, p. 326-331).

Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos si despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii si fii ai lui Dumnezeu dupa har. Cu adevarat, mare este sarbatoarea de astazi. Caci astazi pentru prima data ni se arata la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se boteaza în Iordan de la Ioan; Tatal graieste din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoara ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astazi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astazi cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astazi Stapînul Se smereste si cere sa fie botezat de sluga. Astazi Cel fara de pacat primeste botezul pocaintei de la Ioan, ca sa ne învete pe noi taina pocaintei, a marturisirii si a spalarii pacatelor prin cainta si lacrimi.

Astazi se sfinteste apa Iordanului si toate apele si izvoarele pamîntului. Astazi se sfinteste aghiasma mare prin semnul Crucii si prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci sa multumim lui Dumnezeu ca am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei si sa ducem cu evlavie sfînta aghiasma în casele noastre. Prin ea ne sfintim cu totii, se sfintesc casele si fîntînile noastre si se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.

Astazi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arata lumii, se pregateste sa vesteasca pe pamînt Evanghelia mîntuirii si vine sa caute si sa mîntuiasca sufletele noastre. Sa coborîm si noi astazi la Iordan, adica sa venim la biserica. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul si apa cea vie care spala, adapa, da viata si înnoieste lumea. Aici este Tatal si Fiul si Duhul Sfînt împreuna cu toti sfintii.

Sa iesim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere sa ne caim de pacatele facute, sa ne spalam în apele Iordanului, adica sa spalam pacatele prin spovedanie si lacrimi de pocainta. Apoi sa ne împacam unii cu altii, ca dragostea acopera multime de pacate. Sa ascultam glasul Tatalui, Care ne graieste din cer; sa ne înfricosam de smerenia Fiului, Care Se boteaza de catre Ioan în Iordan si sa odihnim în inimile si casele noastre porumbelul Duhului Sfînt. Deci, închinîndu-ne cu credinta si evlavie Preasfintei Treimi, sa cîntam împreuna cu Biserica aceasta sfînta cîntare:

"În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a aratat; ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Si Duhul în chip de porumb a adeverit întarirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, marire Tie ." (Troparul Botezului Domnului)

În Biserica primara, Botezul se savârsea în timpul slujbei de Pasti - slujba prin excelenta orientata spre veacul ce va sa vie - si mereu împreuna cu Sfânta Euharistie - prin care omul se face partas la viata dumnezeiasca, la modul de existenta-comuniune cu Dumnezeu. Acest mod de savârsire este strâns legat de sensul fundamental al Botezului: acela de început al unui nou mod de existenta a omului, un mod de existenta dupa Dumnezeu.

Prin Botez si Mirungere - savârsite împreuna în Biserica ortodoxa - Duhul Sfânt al lui Dumnezeu lucreaza în noi o transformare prin care dobândim capacitatea de a vietui altfel, de a vietui împreuna cu Dumnezeu, în comuniune de iubire cu El si cu toti cei ce au suferit deja aceasta transformare si care formeaza Biserica. Acest nou mod de viata permite omului sa intre într-o relatie de comuniune în iubire cu Persoanele Sfintei Treimi, sa se faca partas modului de viata treimic.

Desi nu ne identificam fiintial cu Dumnezeu, primim de la El capacitatea de a trai viata Sa, de a ne împartasi de iubirea care exista între Persoanele Treimii. Acest mod de existenta nu este unul automat, dupa Botez, ci ramâne în noi ca potentialitate ce poate fi activata prin vointa noastra libera. Adevaratul sens al parcursului spiritual al crestinului, în Biserica, este realizarea acestui mod de existenta dupa Dumnezeu. Devenita posibila dupa Botez, actualizarea se poate realiza doar cu ajutorul lui Dumnezeu, caci viata dupa si pentru Dumnezeu trebuie alimentata din însasi viata lui Dumnezeu. Finalitatea realizarii progresive a acestui nou mod de existenta a omului este Împaratia lui Dumnezeu, în care crestinul se va împartasi de viata divina dupa ce în întreaga sa existenta pe pamânt si-a apropriat acest mod de existenta.

O astfel de întelegere a scopului vietii crestine trebuie sa stea la baza tuturor actiunilor noastre. Pacatul este pervertirea acestui scop al existentei noastre pamântesti. Orice fapta a noastra care nu ne deschide spre iubirea de Dumnezeu si de semeni, ci ne închide într-un egoism al intereselor marunte si vremelnice este, în realitate, un refuz de a ne pregati pentru primirea imensului dar pe care Dumnezeu l-a pregatit pentru noi: însasi viata Sa. Prin Întruparea si Învierea Sa, Iisus Hristos a facut firea omeneasca capabila de a trai viata lui Dumnezeu: mai întâi în propriul Sau Trup omenesc, apoi în a celor ce se împartasesc din El. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Biserica devine astfel un laborator al învierii la acest nou mod de viata. Pregatirea pentru vietuirea în comuniune cu Dumnezeu da sensul existentei noastre pamântesti. Ea ne conduce la realizarea scopului pentru care am fost adusi la existenta: de a ne bucura de viata împreuna cu Dumnezeu - fericire suprema ce poate fi "pregustata" înca de aici de pe pamânt.

Botezul este o nastere din nou (1 Petru 1,3 si 23), o trecere de la un mod de existenta biologic la un mod de existenta eclesial. Trasaturile definitorii ale existentei eclesiale sunt descrise în învataturile Domnului catre ucenicii Sai, în poruncile si pildele Sale.

Botezul este trecerea omului de la individ la persoana, termen mult utilizat de teologii ortodocsi pentru a exprima modul de existenta prin comuniune de iubire (cu Dumnezeu si cu ceilalti membri ai Bisericii), ca fiinta iubita si care iubeste, fata de o existenta individuala, de supravietuire biologica, condusa de instincte ale naturii, supusa deteriorarii progresive si mortii. Modul de existenta eclesial este modul de existenta al persoanei, în vreme ce individul înca vietuieste dupa un mod biologic. În aceasta perspectiva, mântuirea pe care Hristos a adus-o omenirii este aceasta posibilitate a omului de a trece de la un mod de vietuire îngust, dominat de firea cazuta si îndreptat spre interese vremelnice, la adevarata viata în iubirea si pacea lui Dumnezeu.

Sfintii Parinti ai Bisericii au numit realizarea modului de existenta eclesial : îndumnezeire, caci desi crestinul nu devine Dumnezeu, modul sau de existenta se apropie de cel al lui Dumnezeu, alimentându-se din el. Crestinul este chemat sa traiasca înca de pe pamânt viata Treimii. Comuniunea de iubire dintre Tatal, Fiul si Duhul Sfânt îi este daruita potential la Botez si este chemat sa o transforme în realitate efectiva pe parcursul existentei sale în lume. Dupa realizarea acestei transformari, la despartirea de aceasta lume, crestinul este pregatit sa vietuiasca împreuna cu Dumnezeu în Împaratia Sa, caci prin întregul sau parcurs spiritual în Biserica el si-a adaptat viata la viata lui Dumnezeu.