Sfintele Pasti, Învierea Domnului, este sarbatoarea cea mai luminoasa a crestinatatii si temelia credintei noastre. Prin Învierea Sa din morti, Iisus Hristos ni se descopera în mod desavârsit a fi Dumnezeu adevarat. De asemenea, ne descopera si taina propriei noastre învieri din morti, caci "înviind El însusi a treia zi ... facutu-S-a începatura celor adormiti" (Liturghia sfântului Vasile cel Mare). Iar sfântul Apostol Pavel spune : "Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia" (I Cor 15, 22).

Înca de la Botez, Învierea lui Hristos lucreaza în noi. Prin Botez ne "îmbracam în Hristos" si ne facem partasi la toate ale Sale, deci si Învierii. În Botez - afundarea în apa - renastem în Hristos cel înviat, facându-ne partasi harului Învierii, luminii Învierii lui Hristos. De aceea, si purtam în mâini lumina, dupa iesirea din apa botezului. Este lumina cea materiala, dar care ne trimite spre cea nemateriala, a prezentei lui Hristos Cel Înviat în noi. De aceea, Botezul (afundarea în apa) este numit si sfânta Luminare. În Botez Îl primim pe Hristos în noi si traim luminati de prezenta Sfintei Treimi, prezenta care ne transfigureaza viata prin dragostea pe care Tatal Ceresc ne-o arata în Fiul Sau Cel Mort si Înviat, si pe care o sadeste si în noi prin prezenta Duhului Sfânt, revarsat si El peste noi si în noi, tot la Botez.

În marea Sa dragoste, prin mila, bunatatea si blândetea fara masura pentru oile cele pierdute, Dumnezeu ia suferinta noastra si chiar moartea asupra Sa, pentru a ne aduce lumina: o alta lumina, Lumina vietii în Hristos, cea prin care vedem sensul a tot ceea ce Dumnezeu a creat si în primul rând sensul vietii noastre, acela ca nu suntem facuti pentru moarte, ci pentru viata. Primim lumina lui Hristos la Botez, apoi venim din nou sa o cautam, simbolic si real în acelasi timp, în noaptea de Pasti, an de an. Dar este numai pentru a ne aminti si crede ca aceasta lumina este de fapt în noi. În noaptea sfânta a Învierii, lumina lui Hristos ramâne din nou cu mare putere în sufletele noastre însetate, pentru ca Îl cautam si Îl dorim pe Hristos, Cel pe Care L-am primit si urmat la Botez, si care ne cauta El Însusi si ne lumineaza iadul si moartea noastra prin Învierea Sa.

Lumina harului si a prezentei lui Hristos o traim si o avem si atunci când, dupa ce am pierdut-o prin pacat si prin uitare, sau cautând nestiutori doar lumina care vine din întelepciunea acestei lumi, ne punem la picioarele Crucii lui Hristos si întelegem dragostea nesfârsita pe care ne-o poarta, vazând dincolo de Cruce, de Golgota, zorii fericirii vesnice care ne asteapta prin Învierea Lui. Din suferinta si agonia Crucii, din întunericul mormântului, va rasari Lumina cea neapusa a Învierii. În Ghetsimani si pe Cruce, Dumnezeu-Omul traieste si simte ca un om toate chinurile si fricile si neputintele noastre. Le traieste pe toate acestea din dragoste pentru noi, dar si pentru ca se abandoneaza vointei Tatalui. "Nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!", zice în Ghetsimani, iar apoi, pe Cruce: "Parinte, în mâinile Tale încredintez uhul Meu" (Luca 23, 46).

Si iata ca dintr-o data roadele iubirii si ascultarii se arata si totul se rastoarna. "Crucea devine Înviere. Crucea anunta Pastele... Iadul si moartea dispar înaintea focului iubirii dumnezeiesti, asemenea unei picaturi neînsemnate de ura." Moartea devine acum doar o trecere spre Viata. Portile iadului s-au sfarâmat, iar acolo patrunde lumina Dumnezeirii, lumina Taborului, pe care Hristos ne face sa o vedem prin sfintii Apostoli chiar înainte de pogorârea Sa în moarte si în iad. Si toate, pâna si iadul, vor fi scaldate în lumina Învierii

Lumina ne vine de la Dumnezeu-Omul Care rupe lanturile iadului si face sa patrunda lumina Sa pretutindeni: în cer, pe pamânt si chiar în iad.

Ne este frica de viata, de moarte, de lume si de oameni doar atunci când nu avem lumina lui Hristos.

Dar cum sa ramânem în lumina lui Hristos? Doar El ne-o poate darui si reînnoi, prin iertare. Daca totusi vedem neputintele si gresealele noastre, înseamna ca mai este lumina, dar nu deplina, atâta timp cât nu le îndepartam de la noi. În Cuvântul si în viata lui Hristos gasim Lumina cea adevarata. Lumea în care traim are mare nevoie azi de aceasta lumina, pe care o cauta, dar nu o gaseste pentru ca o închipuie asa cum nu este. Lumina lui Hristos este în noi si lumea o vede si prin noi, crestinii. Lumina aceasta vine de la El: "Eu sunt lumina lumii; cel ce-mi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vietii" (In. 8, 12). "Voi sunteti lumina lumii... Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încât ei sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri" (Mt. 5, 14, 16).

Pentru a fi lumina si a o raspândi în jur, trebuie mai întâi sa avem Lumina. Pentru a o avea, trebuie sa o cautam. Pentru a o cauta, trebuie sa stim unde. Iar Lumina este Hristos Însusi, Care traind în noi face din fiecare o lumina a lumii.

Iubiti frati si surori în Hristos,

Luminati fiind de lumina Învierii, rugati-L pe Domnul nostru Iisus Hristos sa va ajute în faptele bune spre care El ne cheama.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Mitropolitul Iosif
Paris, Nasterea Domnului 2004

De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat. De este cineva sluga înteleapta, sa intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul întâi, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se îndoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a întârziat cineva pâna în ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina întârzierii, caci darnic fiind Stapânul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintâi, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintâi mângâie; si aceluia plateste si acestuia daruieste; si faptele le primeste, si gândul îl tine în seama, si lucrul îl pretuieste, si vointa o lauda. Pentru aceasta, intrati toti întru bucuria Domnului nostru: si cei dintâi si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii împreuna bucurati-va. Cei ce v-ati înfrânat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamând. Gustati toti din ospatul credintei; împartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se plânga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Împaratia cea de obste.

Nimeni sa nu se tânguiasca pentru pacate, ca din mormânt iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai înainte întelegând-o Isaia a grait: Iadul, zice, s-a amarât, întâmpinându-te pe Tine jos; amarâtu-s-a, ca s-a stricat. S-a amarât ca a fost batjocorit; s-a amarât ca a fost ca a fost omorât; s-a amarât ca s-a surpat; s-a amarât ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamânt si s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde îti este, iadule, biruinta? Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii. Înviat-a Hristos si se bucura îngerii. Înviat-a Hristos si viata stapâneste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în groapa; ca Hristos, sculându-se din morti, începatura celor adormiti s-a facut. Lui se cuvine slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

"Hristos a înviat din morti, fiind începatura (a învierii) celor adormiti" (I Cor. 15, 20)

Hristos a înviat ! Iubiti credinciosi,

Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca pretutindeni în lumea crestina. Astazi Domnul si Dumnezeul si Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul si pamîntul dupa cuviinta sa se veseleasca, caci lumina Învierii Domnului a umplut de lumina cerul si pamîntul si iadul si pe toti cei tinuti în legaturile mortii cu nadejdea învierii, la vesnica veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astazi Hristos, viata noastra a pus temelie noua neamului omenesc prin învierea Sa si a încununat toate minunile preaslavite facute de El pe pamînt.

Astazi este ziua Învierii Domnului, biruinta împacarii, surparea razboiului, stricarea mortii si înfrîngerea diavolului. Astazi dupa dreptate ni se cade sa repetam cuvintele profetului Isaia: Unde-ti este, moarte, biruinta ta? Unde-ti este, moarte, boldul tau? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astazi usile de arama le-a zdrobit Stapînul Iisus Hristos si pe însasi numirea mortii a schimbat-o, caci nu se mai numeste moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos si de iconomia Crucii, însusi numele mortii era foarte înfricosat. Ca omul cel dintîi, dupa ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost amenintat: Din pomul cunoasterii binelui si raului sa nu manînci, caci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negresit (Facere 2, 17).

Si proorocul David zice prin Duhul Sfînt: Moartea pacatosilor este cumplita (Psalm 33, 20). Dar nu numai moarte se numea despartirea sufletului de trup, ci si iad. Asculta si pe patriarhul Iacob, zicînd: Veti pogorî batrînetele mele în iad (Facere 42, 38). Iar proorocul David zice: Dumnezeu va izbavi sufletul meu din mîna iadului (Psalm 48, 16).

Dar dupa ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfa pe cruce pentru noi si a înviat din morti, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Caci în loc de moarte, adormire si somn se zice mutarea noastra din cele de aici. Asculta însusi pe Mîntuitorul, zicînd: Lazar, prietenul nostru, a adormit si merg sa-l trezesc (Ioan 11, 11). Caci precum ne este noua usor a scula pe cel ce doarme, asa si Stapînul nostru Cel de obste poate învia pe cei morti. Însa de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou si strain si ucenicii nu l-au înteles, mai aratat le-a zis: Lazar a murit! (Ioan 11, 14).

Înca si marele Apostol Pavel, dascalul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: Despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti în nestiinta, ca sa nu va întristati ca ceilalti care nu au nadejde. Ca de credem ca Iisus a murit si a înviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti întru Iisus, îi va aduce împreuna cu El. Noi cei vii, care vom fi ramas pîna la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiti (I Tesaloniceni 4, 13-15).

Ati vazut, fratilor, ca pretutindenea moartea se numeste adormire si somn? Ati vazut cît de stralucita este biruinta Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumarate bunatati ni s-au dat. Prin înviere amagirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viata cea de acum. Prin înviere catre rasplata cea vesnica ne sîrguim. Prin înviere, cu trup fiind înfasurati, de cei fara trup ne apropiem daca vom voi.

Astazi biruintele cele stralucite ale noastre s-au facut. Astazi Hristos Domnul a biruit moartea si pe tiranul diavol l-a surpat, iar noua cale catre mîntuire prin înviere ne-a daruit. Deci toti sa ne bucuram, sa saltam si sa ne veselim ca Mîntuitorul a biruit moartea si iadul si pentru mîntuirea noastra pe toate le-a lucrat.

În cele ce urmeaza dorim sa aratam pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfintii si dreptii lui Dumnezeu, precum si pacatosii, în ziua învierii cea de obste de la sfîrsitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arata ca patru vor fi însusirile si darurile sfintilor si ale dreptilor la învierea cea de apoi. Acest adevar îl arata prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamana trupul întru stricaciune, înviaza întru nestricaciune. Iata darul nestricaciunii! Se seamana întru necinste, înviaza întru slava. Iata darul stralucirii! Despre acest dar al stralucirii, si Domnul a zis: Atunci dreptii vor straluci ca soarele întru împaratia Tatalui lor (Matei 13, 43). Se seamana întru slabiciune, înviaza întru putere. Iata darul puterii! Se seamana trup firesc, înviaza trup duhovnicesc. Iata darul subtiratatii! Cei înviati vor avea trupuri usoare, duhovnicesti, nestricacioase, adica nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).

Dar fiindca am amintit si de trupurile pacatosilor din vremea învierii, sa stiti ca mare deosebire vor avea trupurile celor rai de ale sfintilor si dreptilor în ziua judecatii de apoi. Trupurile pacatosilor vor arata starea cumplita în care au trait pe pamînt si înfricosatele pedepse ce îi asteapta, cînd le va zice Domnul: Duce-ti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui (Matei 25, 41).

Si vor fi trupurile acestora înfricosate la vedere si pline de spaima. În locul stralucirii se vor îmbraca cu adînc de întuneric, care va semana cu întunericul cel din afara al iadului. Si dupa cum stralucirea fericitilor va fi însotita de frumusete preaminunata, tot asa, trupurile pacatosilor vor avea mare spaima si urîciune. Si macar ca vor avea nestricaciune ca si dreptii, aceasta nestricaciune o vor avea pentru a se chinui vesnic în iad si niciodata a se mistui.

Însa, daca dorim sa avem fericire vesnica la învierea de apoi, sa nu fim fara de grija, ci cu frica si cutremur sa slujim Preabunului nostru Dumnezeu pîna la ultima noastra suflare. Chiar daca cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fara grija în veacul de acum. Mîntuitorul ne spune ca: Cine va rabda pîna la sfîrsit, acela se va mîntui (Matei 10, 22). Sa luam pilda de la corabierii care vin cu corabiile pline de multe bogatii si bunatati. Ei privegheaza pururea, chiar cînd ajung la liman sînt cu mare grija ca nu cumva sa se loveasca cu corabia de vreo stînca si sa li se întîmple primejdie si paguba mare.

Auziti ce zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur în aceasta privinta: "Sa nu fim nepasatori si nerecunoscatori fata de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici sa zicem: iata, Postul Mare a trecut, de acum putem sa fim fara de grija. Caci acum, mai mult decît înainte, trebuie sa avem mare grija pentru suflet ca nu cumva trupul întarindu-se, pe suflet sa-l faca mai neputincios. Ca nu purtînd grija pentru rob, de stapîn sa ne lenevim. Caci nevointa noastra duhovniceasca este pentru toata viata".

Iubiti credinciosi,

Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se lupta, se înfrîneaza de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gura de Aur zice: "Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat si rodul postului. Caci este cu neputinta si osteneala postului a o lepada si rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevointelor, dar sa nu treaca rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar sa ramîna evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut si postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a facut".

Prin postul duhovnicesc întelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori sa le facem toti cei ce sîntem botezati în numele Preasfintei Treimi si credem în Hristos Cel înviat din morti. În fruntea faptelor bune care ne ajuta cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea crestina. Fara iubire, fara iertare si milostenie nu este mîntuire, nu sînt Pasti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea pacatelor, nici pace în inimile noastre.

Iata o istorioara adevarata despre doi crestini certati unul cu altul, care s-au împacat în noaptea de Înviere. Doi oameni, buni prieteni crestini, au ajuns la o cearta din lucrarea diavolului de la niste lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat si l-a insultat greu pe celalalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Si astfel s-a asternut între ei o mare dusmanie. Desi cel ocarît si batjocorit dorea sa-l dea în judecata pe cel ce l-a nedreptatit si l-a înjurat, mai ales ca la acest lucru îl îndemnau multi, el totusi n-a facut aceasta si dorea din toata inima sa restabileasca pacea si prietenia cea mai dinainte. Dar celalalt nu voia cu nici un chip sa-l înteleaga, ci spre dusmanie îl pornea prin purtarile si vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Pasti si între ei nici o schimbare nu se facuse, macar ca mergeau amîndoi în fiecare Duminica la Sfînta Biserica. În Sîmbata Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd sa se împartaseasca la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunostea bine ce se petrecea între ei, îl povatuia de multe ori pe cel ce întretinea starea de dusmanie, ca sa-si revizuiasca gîndurile si vorbele sale si sa-si ceara iertare. Acelasi îndemn si canon staruitor de pocainta i-a dat si la spovedanie. Dar el, desi s-a fagaduit, n-a facut aceasta. Spre miezul noptii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a pasit pragul bisericii cu adînca mîhnire în inima, ca nu este iertat de vecinul sau. Al doilea a intrat în biserica cu frica pentru ca nu si-a îndeplinit canonul, ci avea înca rautate si dusmanie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfasura înaltator în mireasma dumnezeiasca ce plutea în Sfînta Biserica. Duios si convingator a început la strana cîntarea: "Ziua Învierii si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne îmbratisam. Si sa zicem, fratilor, si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru înviere si asa sa strigam: Hristos a înviat din morti, cu moartea pe moarte calcînd si celor din morminte viata daruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul si trupul, lacrimi fierbinti i se prelingeau pe obraz si rotea ochii în toate partile ca sa vada pe vecinul sau. Nu i-a fost greu sa-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin multime catre dînsul, i-a iesit înainte si s-au îmbratisat, zicînd încet: "Hristos a înviat!" Dupa raspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevarat a înviat!", a adaugat cu si mai multe lacrimi în ochi: "Iarta-ma, dragul meu, iarta-ma! Nu se va mai întîmpla niciodata felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea si m-a învatat ca nu-i bine, nici evanghelic, nici crestineste, nu-i omeneste ceea ce am facut eu cu tine, în timp ce tu ai rabdat si asteptat cu încredere acest ceas al împacarii. Astfel satana s-a prabusit, Hristos Domnul S-a preaslavit prin lucrarea puternica a Învierii Sale, dusmania s-a spulberat, pacea si dragostea s-au reasezat între ei la vremea cuvenita si cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste au primit Sfînta Împartasanie. Domnul Cel pururea viu si prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvîntat si le-a întarit împacarea, care n-a mai fost tulburata în timpul vietii lor, desi rautaciosul diavol cauta sa-i tulbure din nou.

Cît de mult are de învatat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sincera la Hristos a acestor doua suflete si de retraire adevarata în El, prin biruinta puternica a Sfintei Învieri! Cît de mult ar trebui noi sa ne revizuim gîndurile, simtirile si purtarile si sa ne apropiem cu inima înfrînta si smerita, cu inima plina de credinta si dragoste de Potirul Sfintei Împartasanii, ca sa-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu si gata oricînd sa se salasluiasca între noi, precum spune asa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce manînca Trupul Meu si bea Sîngele Meu, ramîne întru Mine si Eu întru el (Ioan 6, 56).

Vrem noi sa ne hotarîm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vietii pamîntesti si ceresti. Pentru ca numai uniti cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea întelege mai bine si mai adînc adevaratul rost al vietii noastre pamîntesti. Vom pasi sigur biruitori pe drumul sfintei desavîrsiri morale si spre slavile nesfîrsitei vietuiri în cele ceresti.

Astazi este Pastile Domnului. Astazi Hristos, Viata noastra, a biruit moartea, iadul si pe diavolul. Astazi ni s-au deschis portile raiului si ale Împaratiei Cerurilor. Astazi îngerii se bucura împreuna si preamaresc pe Dumnezeu.

Deci sa lepadam din casele si inimile noastre toata rautatea, toata întristarea si pacatul si sa primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Sa ne închinam Crucii pe care S-a rastignit Hristos. Sa sarutam mormîntul din care a înviat Domnului. Sa urmam cu credinta si nadejde pe Mîntuitorul nostru, împreuna cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toti sfintii, cu parintii si înaintasii nostri. Sa ne sarutam duhovniceste frate cu frate, sa ne împacam, sa ne iubim unii pe altii caci astazi am dobîndit iertarea si mîntuirea prin Înviere. Nimeni sa nu fie trist, nimeni sa nu-si piarda credinta si nadejdea în necazurile vietii, caci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtam în noi si ramîne în veci cu noi, de vom ramîne în dragostea Lui si-I vom pazi poruncile.

Cu aceasta credinta datatoare de viata, care ne da putere si biruinta, sa cîntam împreuna cîntarea Învierii: "Hristos a înviat din morti, cu moartea pe moarte calcînd si celor din morminte viata daruindu-le". A m i n.

Hristos a înviat !