Vesminte diaconesti: | Vesminte preotesti: | Vesminte episcopale: |
1. Stihar
2. Orar 3. Manecute 4. Cadelnita |
1. Felon
2. Epitrahir 3. Epigonatul sau bedernita 4. Stihar 5. Braul sau cingatoarea 6. Manecutele |
1. Omoforul
2. Sacos 3. Epigonatul sau bedernita 4. Epitrahilul 5. Stiharul 6. Braul 7. Manecutele 8. Mantia 6. Mitra 7. Crucea pectorala 8. Engolpionul 9. Carja 10. Dicherul si Tricherul 11. Vulturul sau potnoja |
STIHARUL este un vesmant liturgic in forma unei camesi lungi, cu maneci largi, acoperind corpul de la gat pana la glezne, avandu-si originea in tunica lunga pe care o purtau preotii Vechiului Testament (Iesirea 39,27). Denumirea de stihar provine de la dungile sau sirurile de purpura (broderie) cu care era impodobit si se numeau stihuri. Desi stiharul este un vesmant liturgic comun tuturor treptelor clerului, el prezinta unele deosebiri dupa forma si culoare: la diaconi stiharul este un vesmant exterior, cu maneci largi si culoare - in general - alba; la preoti si arhierei stiharul a devenit vesmant interior, deoarece peste el se imbraca: la preoti, felonul, iar la arhierei sacosul si mantia. Culoarea alba a stiharului simbolizeaza curatia spirituala a persoanelor sfintite care il imbraca asa cum arata si vedenia din Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul (Cap. 1,13; 4,4;6,11). Vedenia il arata pe Dumnezeu-Tatal, in slava cereasca, inconjurat de 24 de batrani si de sfinti martiri imbracati in haine albe si lungi. |
||
ORARUL
este o piesa vestimentara liturgica, specifica treptei diaconesti. Orarul are forma
unei fasii inguste de stofa (cu lungimea de cca 0,15m si lungimea de aproximativ 3,5-4 m),
facuta din bumbac, matase sau in si brodata cu fir argintiu sau auriu, care formeaza desene
in forma de cruci, frunze, spice de grau, etc. Orarul se poarta pe umarul stang, astfel ca un
capat sa atarne pe spate, pana jos la picioare, iar celalalt capat se trece peste piept, pe sub
bratul drept si se aduce pe la spate, tot pe umarul stang si cu capatul atarnat pe piept.
Diaconul prinde acest capat cu trei degete de la mana dreapta si il ridica sus (pana in dreptul
fruntii) in timp ce se rostesc ecteniile sau alte forme liturgice, prin care credinciosii sunt
indemnati la rugaciune.
|
||
FELONUL
este vesmantul liturgic pe care preotii il pun ca pe o pelerina deasupra celorlalte vesminte
liturgice cand slujeste Sf. Liturghie. Acest vesmant aminteste de toga anticilor si mantaua sau
pelerina pe care o purtau Mantuitorul si Apostolii si era in uz general la evrei.
|
||
MANECUTELE sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice (diacon, preot, episcop) care se pun peste marginea manecilor stiharului, pentru a le strange, ca sa nu incomodeze miscarile mainilor. Nu se cunoaste sigur originea lor. Ele simbolizeaza legaturile cu care iudeii au legat mainile lui Iisus cand L-au dus la judecata. |
||
EPITRAHILUL sau polular patrafir este o fasie de stofa sau matase lata cam de 30 cm si lunga cat stiharul, rascroita la partea de sus, astfel ca sa poata intra pe cap spre a fi apoi asezata pe umeri. Partea de la capatul de jos este ornata cu franjuri iar pe fasia ce atarna pe piept se coase sau se brodeaza o cruce. La inceput, epitrahilul era o fasie ca orarul, care se aseza in jurul gatului, avand capetele atarnate pe piept. Epitrahilul aminteste crucea purtata de Mantuitorul pe drumul calvarului. Dintre vesmintele preotesti, epitrahilul este cel mai folosit si fara el nu se poate savarsi nici o slujba. El simbolizeaza puterea harului dumnezeiesc care se pogoara asupra preotului si prin care el slujeste cele sfinte; mai simbolizeaza si jugul cel bun al slujirii lui Hristos, luat de buna voie de preot si episcop (Matei 11,29), amintind si crucea patimirii Domnului (Gherman al Constantinopolului). Epitrahilul e semnul preotiei depline. El se da preotului la hirotonie. |
||
BRAUL este o fasie ingusta prelungita u doua baiere cu care se leaga in jurul mijlocului, peste stiharul preotesc. Preotul si episcopul se incing cu braul peste stihar, ca sa nu-i incomodeze in timpul savarsirii Sfintelor slujbe. Si in V.T. braul facea parte din costumul preotesc de slujba (Iesire 28,8 si 28,39). In cartea lui Isaia gasim interpretarea simbolica pe care profetul o da braului: Dreptatea (lui Mesia) va fi ca o cingatoare pentru rarunchii Lui, si credinciosia, ca un brau pentru coapsele Lui (Isaia 11,5 ). Apare in viziunea din Apocalipsa a Sf. Ev. Ioan: Fiul Omului, imbracat in vesmant lung pana la picioare si incins pe sub san cu brau de aur (Apoc. 1,13). Sf. Simeon al Tesaloncului explica simbolismul braului, care inchipuieste puterea ce s-a datarhiereului de la Dumnezeu, peste mijlocul sau . |
||
SACOSUL
este un vesmant arhieres pe care arhiereii il imbraca peste stihar, dupa ce si-au pus epitrahilul,
braul si manecutele. Sacosul a inlocuit vechiul felon (pe cae odinioara il purtau si arhiereii, dar pe care
astazi il poarta numai preotii). Sacosul este scurt pana la genunchi, cu maneci largi si are in partea
de sus o deschizatura prin care se introduce capul, iar cele doua parti laterale sunt prinse prin nasturi
in forma de clopotei de aur, dupa modelul vesmantului marelui preot din Vechiul Testament (Iesire 28,33-34
si 39, 25-26). Se crede ca originea sacosului se afla in vechea tunica a imparatilor bizantini, pe care
o imbracau la anumite solemnitati publice. Ei au daruit aceasta tunica, in semn de cinstire mai intai
patriarhilor Constantinopolului, iar mai tarziu si unor arhiepiscopi. Ca vesmant liturgic a intrat in uzul
Bisericii Ortodoxe prin sec. V. La inceput il purta numai patriarhul de Constantinopol si numai la Craciun,
Pasti si Rusalii, dar cu timpul l-au purtat si alti ierarhi, astfel ca in sec. XVII-lea, sacosul devine un
vesmant comun tuturor arhiereilor.
|
||
OMOFORUL
este o piesa vestimentara specifica costumului de slujba arhieresc. Este un fel de esarfa,
o fasie lunga care se pune pe umeri imprejurul gatului, iar cele doua capete se lasa pe piept. La
mijloc in dreptul gatului este brodata o iconita (medalion) cu chipul Mantuitorului. Dupa lungime
omoforul este mare si mic. Omoforul mare se pune la inceputul Liturghiei pana la Apostol,
cand se scoate si se inlocuieste cu omoforul mic cu care se ramane tot restul slujbei. La
imbracarea omoforului se rosteste de catre diacon formula: Pe umeri ai luat, Hristoase, firea
noastra cea ratacita si inaltandu-Te ai adus-o pe ea lui Dumnezeu-Tatal. (cf. Luca 15, 4-5).
|
||
MANTIA
este un vesmant liturgic pe care il imbraca arhiereii la savarsirea serviciilor divine, cand
nu imbraca sacosul si stiharul (ca de ex. la Vecernie si Litie - Priveghere), la sfintirea apei,
la Maslu, la inchinarea la icoane inainte de Liturghie, in procesiuni. Mantia are caracter extra-liturgic.
|
||
EPIGONATUL
sau bedernita este o bucata de stofa de forma romboidala, care se atarna la coapsa dreapta,
fiind legata fie de brau, fie de gat cu o panglica trecuta pe umarul stang. Acest ornament (podoaba)
este purtat de arhierei numai cand slujesc Sf. Liturghie. Punerea lui este insotita de cuvintele
rostite de diacon: Incinge-te cu sabia ta, peste coapsa ta puternice. (Ps. 44, 4).Epigonatul
nu este un vesmant necesar, ci mai mult o insigna si de aceea episcopul acorda dreptul de a-l purta si
preotilor distinsi cu ranguri bisericesti.
|
||
MITRA
ca parte a vesmintelor liturgice este acoperamantul capului folosit de arhierei in timpul
serviciului divin. Mitra are forme diferite: ca o coroana imparteasca, rotunda si inalta,
impodobita de jur imprejur cu iconite si cruciulita deasupra, in mijloc (mitra bizantina
folosita in bisericile ortodoxe la greci, romani, sarbi, bulgari); in forma de caciulita, bogat
impodobita cu pietre scumpe si iconite si avand deasupra o cruciulita (mitra ruseasca); o boneta
mica, alba, cu o cruciulita deasupra (mitra alexandrina, probabil cea mai veche).
|
||
ENGOLPIONUL
este o insigna arhiereasca de forma unui medalion-iconita, cu chipul Mantuitorului sau al
Maicii Domnului si mai rar chipul Sfintei Treimi. Engolpionul se poarta atarnat pe piept cu un
lantisor de catre arhierei, fiind o podoaba arhiereasca, existenta numai in Bisericile
Ortodoxe (greaca, romana, bulgara, etc.).
|
||
CRUCEA PECTORALA
este o insigna care se poarta ca si engolpionul, atrnata la piept. In Biserica Ortodoxa Romana,
crucea pectorala este purtata nu numai de arhierei, ci si de anumiti preoti, distinsi cu
aceasta insigna (iconom-stavrofor).
|
||
CARJEA ARHIEREASCA
sau TOIAGUL PASTORESC este un baston inalt, facut din lemn, uneori din metal si impodobit cu
placute de aur, fildes, sau argint; la capatul de sus se termina cu doi serpi afrontati, care stau
cap in cap), peste care se suprapune un glob si peste acesta o mica cruce. Pe manerul toiagului se
infasoara, de obicei, o marama cusuta cu fir, pentru podoaba, dar si pentru a fi mai usor de
purtat. Aceasta carje o primesc arhiereii cand intra in biserica si slujesc. Cand asista doar la slujba
sau cand ies din biserica, ei poarta un baston mai simplu.
|
||
DICHERUL SI TRICHERUL
sunt doua sfesnice cu doua si trei brate care se utilizeaza la slujbele
arhieresti. Dicherul poarta doua lumanari, iar tricherul poarta trei. Cu aceste sfesnice arhiereul
binecuvinteaza poporul in momentele indicate in timpul Liturghiei arhieresti.
|
||
VULTURUL
sau POTNOJA este un covor mic, rotund, pe cae este brodata imaginea unui vultur, cu aripile intinse
care zboara, pe deasupra unei cetati cu trei rauri. Acest covoras se aseaza in altar sau in naos,
pentru a sta pe el arhiereul, cu picioarele, la slujbele arhieresti. Acest covor are 2 dimensiuni:
una mai mare si una mai mica. Vulturul mare se foloseste cand se face hirotonia unui arhiereu; candidatul
ce unrmeaza a fi sfintit ca arhiereu este mai intai supus unui extasis (examinare care
consta in trei intrebari); vulturul mare este asezat in fata altarului, intre sfesnicele mari, iar
candidatul sta cu picioarele pe coada vulturului, cand in momentul respectiv al slujbei, i se pune
prima intrebare, pe care o rosteste protosul arhiereilor slujitori; la a doua intrebare, candidatul
inainteaza si sta cu piciorele pe mijlocul vulturului, iar la a treia intrebare se aseaza pe capul
vulturului, ceea ce inseamna inaintarea sa in desavarsirea treptelor preotesti.
|
||
SITE WEB: | ||
Eikonvestments
Athos Collection Cours pratique |
||
BIBLIOGRAFIE: | ||
Dictionar Enciclopedic de cunostinte religioase
Pr. Prof. Dr. Ene BRANISTE si Prof. Ecaterina BRANISTE Editura Diecezana Caransebes, 2001 |