Am petrecut si anul acesta în post si rugaciune timpul de pregatire pentru a întâmpina marele praznic al venirii în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel "de-o-fiinta cu Tatal". El este Cuvântul Cel Viu al lui Dumnezeu, "prin Care toate s-au facut" - cum marturisim în Crez. Ne pregatim pentru a putea primi din nou vestea cea buna a Întruparii lui Hristos si a întelege aceasta taina a tainelor descoperita noua de bunatatea lui Dumnezeu : si anume, ca Dumnezeu se face Om asemenea noua, dupa firea omeneasca, ca pe noi sa ne ridice la asemanarea cu El prin harul pe care prin Întrupare îl revarsa asupra noastra si a întregii fapturi. Hristos vine spre noi, în umanitate, pentru a-i descoperi omului cum sa se apropie de Împaratia cerurilor pe care o si aduce în lume prin nasterea Sa din Fecioara Maria. O aduce în lume, dar si în sufletele noastre: "…Ca iata, împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru" (Lc.17,21).

Prin cuvântul pe care l-a lasat apostolilor si ucenicilor si tuturor celor ce vor crede în El, cuvânt cuprins si-n Evanghelie, Hristos ne pregateste pentru a-L putea primi printre noi si înlauntrul nostru ca pe însasi Împaratia cerurilor.

Toata viata noastra de fapt, de la nastere si botez pâna la moarte, este o pregatire a marii întâlniri, fata catre fata, cu Hristos mai întâi si apoi cu Parintele Ceresc, cu Dumnezeu Cel laudat în Sfânta Treime. În Postul Craciunului traim pregatirea primirii si întâlnirii cu Hristos ca o imagine si anticipare a întâlnirii celei din urma cu Hristos Care va veni sa judece lumea, sa întâlneasca fata catre fata pe fiecare. Ne pregatim si luptam, cu post si rugaciune, marturisindu-ne pacatele, pentru a fi gasiti cu haina sufletului curatata, înalbita. Caci pentru aceasta vine în lume acum, Copilul Hristos, sa ne aduca pace, iertare si spalare de pacatele noastre, si bucurie.

Stim ca nu numai prin efortul nostru sufletul ni se curateste de necredinta si pacate, ci mai ales prin harul pe care Cel Nou-nascut îl revarsa asupra noastra si în noi prin Duhul Sfânt, în dar. Hristos ne iarta ca Dumnezeu adevarat si Om adevarat, iertarea fiind deplina. Avem nevoie de aceasta curatie pentru a-L putea vedea si primi cu ochii sufletului si cu credinta pe Hristos.

Duminica de duminica si în fiecare sarbatoare multumim lui Dumnezeu pentru darul iertarii, pentru toate darurile sufletesti si trupesti pe care ni le-a dat si pe care ni le-a descoperit prin Fiul Sau, în Biserica Sa cea sfânta, din care, iata, ne adapam si ne hranim înca din frageda pruncie.

Sa nu uitam ca Dumnezeu ne mai face parte de un alt mare dar, de nepretuit pentru om, si anume copiii. "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este împaratia cerurilor" (Mt. 19, 14) - ne spune Mântuitorul, întelegând prin aceasta ca ni-l încredinteaza pe copil ca apoi sa I-l încredintam noi Lui. Copilul care se naste din noi nu este rodul întâmplarii sau numai al propriei noastre dorinte, ci el vine prin darul nasterii de prunci sadit în noi de Dumnezeu Însusi, pentru ca suntem facuti dupa chipul Lui si suntem împreuna-creatori cu El. Primul dar pe care-l facem noi însine lui Dumnezeu primind copilul în familie, este botezul - nasterea din nou, cea " din apa si din Duh " - prin care el este înfiat, adica copilul nostru devine si fiu al lui Dumnezeu.

Multi copii se nasc azi în familiile noastre. Îi aducem la Biserica si îi botezam. Dar apoi sa nu uitam sa le vorbim despre Hristos si despre legatura lor cu Dumnezeu. Sa nu ni se para ca este de ajuns ceea ce am facut, botezându-l, si ca-L va cunoaste el singur pe Dumnezeu mai târziu. Daca nu-l crestem noi cu dragoste de Dumnezeu, greu o va mai descoperi singur dupa aceea.

Pentru fiecare în parte si pentru toti, Parintele nostru ceresc Îl trimite în lume pe Fiul Sau ca sa ne pregateasca pentru Viata. Pentru aceasta ne-a lasat Biserica. Hristos ne pregateste! Dar la rândul nostru avem datoria sa pregatim pe copiii nostri sa vina înspre Dumnezeu. Sa-i învatam ca în Hristos care se naste ne este dat sa ne întâlnim cu Dumnezeul Cel adevarat, cu Parintele ceresc Care este si ni se descopera nu în iubirea de sine, egoista, ci în daruirea de sine.

Iubirea de sine se vede a fi astazi unul dintre cele mai mari si mai complexe pacate din care raul îsi trage multa putere în lume. Egoismul, ura aproapelui, autosuficienta, nesimtirea în fata nevoii si suferintei celui de lânga noi, îmbogatirea fara masura, lipsa de mila, chiar si pacatele trupesti si multe alte pacate, care ne aduc moarte sufleteasca, vin din iubirea de sine cea fara Hristos. Iubirea de sine creste si se instaleaza în om înca din copilarie, pentru ca parintele nu-l învata pe copilul sau ca tot ce are si ce este vine în primul rând de la Dumnezeu, în dar, fara nici un merit din partea noastra. Hristos Singur ne pregateste si ne da putere prin ceea ce El este - Fiul lui Dumnezeu - pentru a depasi aceasta slabiciune si a o învinge. Si apoi, cum vom vorbi copilului de iubire si de daruire acum la Craciun - care este si o sarbatoare a daruirii - fara sa vorbim de daruirea de Sine a lui Hristos? Facem copiilor daruri si îi învatam sa daruiasca, dar sa le spunem si ca darul este doar un semn al daruirii de sine pe care Hristos ne-o arata prin venirea Sa în lume. El ne aduce un alt fel de a ne iubi pe noi însine si un alt fel de a renunta la iubirea de sine : cunoscându-L si traind cu El în suflet. Îl putem pregati, oare, pe copilul nostru în acest fel pentru viata si pentru lupta cu raul din afara si din suflet? Îl putem pregati pentru mântuire? Iata întrebarea pe care o pune astazi Biserica familiei, parintilor crestini. Peste tot, slujitorii Bisericii sunt alaturi de parinti pentru a-i ajuta si a-i sluji în educarea si transmiterea credintei copilului botezat. Ajutati-i si lucrati împreuna cu ei la educarea copiilor.

Prin ieslea cea saracacioasa a Betleemului, Hristos ne aduce Viata cea mai presus de viata, Lumina cea mai presus de lumina, Adevarul cel mai presus de orice adevar. El se face "Calea, Adevarul si Viata" noastra. Sa-i hranim pe copiii nostri cu hrana tare a credintei, pregatindu-i pentru viata care-i asteapta si aici, în lumea aceasta, neuitând ca cea de aici ne pregateste pentru cea de dincolo, a carei poarta ne-o deschide Hristos prin nasterea Sa astazi în lume.

Va doresc dumneavoastra tuturor Sarbatori fericite si un An Nou cu bucurie si binecuvântare de la Dumnezeu! La multi ani !

† Mitropolitul Iosif
Paris, Nasterea Domnului 2004

"Nasterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostintei; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învatat sa se închine Tie, Soarelui dreptatii si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie." (Troparul Nasterii Domnului)

Dumnezeu nu este numai ultimul adânc abisal, de neajuns, al existentei, ci are în Sine si puterea comunicarii Sale prin cuvânt. Si Cuvântul prin care se comunica este Fiul Sau, nascut din Sine din eternitate... Prin El ca cuvânt vorbea Dumnezeu lumii, înainte de întruparea Cuvântului si, deplin, dupa întruparea Lui. Caci prin ea (întruparea) a luat o forma sesizabila de catre om. Si prin aceasta le aduce si viata vesnica, fiind Lumina iubirii. E viata dumnezeiasca revelatoare si comunicata, care prelungeste viata Sa si în trupul omenesc asumat si, prin el, în toti oamenii purtatori de trup, care se deschid Lui.

Însusi Iisus Hristos spune "Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8,12). Cuvântul, ca Fiu al lui Dumnezeu, iubeste pe Tatal si pe Duhul Sfânt, iar, ca atare, poate arata iubirea si bunatatea catre oameni. Iubirea si bunatatea unui om se reflecta pe fata lui ca lumina, pentru ca e deschis celorlalti, pentru ca se daruieste lor. Daca iubirea si bunatatea iradiaza din om ca lumina, cu atât mai mult iradiaza din Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat, devenit Cuvântul comunicat, revelator, luminator si iubitor, în mod accesibil, oamenilor. Iubirea Lui, vazuta ca Lumina de pe fata trupeasca a Lui, arata ca materia poate deveni mediu comunicabil al starii spirituale, poate fi transfigurata de spirit. Între materie si spirit nu se mai mentine o opozitie sau o despartire de nedepasit… Cel unit cu Dumnezeu se comunica si el si, deci, lumineaza din iubire, daruieste celui caruia i se comunica viata din viata sa. Egoistul, însa, nu comunica nimic din sine altuia, de aceea nu este nici lumina, nici viata pentru altul. El este o existenta încremenita în sine, lipsita de miscare, o existenta "moarta"… De aceea, viata în deplinatate si fara sfârsit nu poate veni celor create decât de la Dumnezeu cel infinit în viata. Deci, dupa întruparea Fiului Lui, (viata) vine de la Iisus Hristos, prin cuvântul, faptele si orice comunicare a Lui. Si tocmai prin faptul ca da viata deplina lumii, îi da ei si lumina sau viceversa.

Lumea nu este anulata prin lipsa lui Hristos din ea, nici viata din ea, dar devine "moarta". Lumea si viata din ea ramân ca un mediu posibil pentru a face pe Hristos straveziu; si prin ele se poate comunica omului, care crede în El, "Lumina lumii", sens al lumii; ele ramân cale posibila spre unirea deplina cu El.

Fara Hristos, lumea n-ar fi pentru om decât cea care-i aduce putine placeri trecatoare, urmate de greutati, de boli greu de suportat si, la urma, moartea totala. Hristos e Dumnezeu care vine în lume ca om, ramânând si Dumnezeu si, ca atare, nu pofteste placerile trecatoare, dar suporta greutatile ei (foamea, oboseala etc.) si moartea, ca sa treaca prin ele El Însusi ca om si sa ne treaca si pe noi la viata vesnica.

Fara Hristos, ca Dumnezeu venit ca om în lume, dar ramânând si Dumnezeu, lumea este întuneric, pentru ca nu ne-ar pregati pentru viata vesnica, plina de bucuria vesniciei, comuniunii cu El, ci moartea sau totala îngustime, în vesnica monotonie si în nesfârsitul chin. Caci e facuta din nimic, nu din fiinta lui Dumnezeu. De aceea, numai în legatura cu El se umple de lumina, se face stravezie pentru adâncirea noastra nesfârsita în cunoasterea Lui si pentru comuniunea cu El si, de aceea, si pentru comuniunea dintre noi.

Prin iubire si comunicare cu El, Hristos ni S-a facut atât cale spre El cât si tinta. Ni s-a facut cale si tinta ca om apropiat si adevarat, dar si ca Dumnezeu care ne da puterea sa înaintam spre El, desi suntem numai oameni. Caci ni Se da, nu numai ca model de om, ci ne si atrage spre unirea cu Sine ca Dumnezeu si ne îndumnezeieste sau ne umple de puterile dumnezeiesti în acest scop.

El era, ca om, mediu desavârsit al puterilor Sale dumnezeiesti, de la inceput, dar, ca sa ne arate aceasta prin faptele Sale concrete, a facut din umanitatea Sa un astfel de mediu vizibil si succesiv prin viata Sa desfasurata în asemenea fapte, ca sa poata omul credincios sa-L imite. Se arata parcurgând si El o cale omeneasca concreta. Ne-a dat putinta sa-L vedem ca o cale strabatuta concret cu umanitatea Sa plina de dumnezeire, ca sa imitam si noi faptele Sale, chipul bunatatii si curatiei Lui în asemenea fapte, ca o cale strabatuta din copilaria Sa pâna la jertfa pe cruce. Ne-a aratat cum sa ne manifestam blândetea, curatia de patimi, rabdarea, iubirea, prin faptele Sale concrete. Toata viata Lui e o lumina concreta... Urmând pe aceasta cale, prin credinta în Hristos vom ajunge si noi la înviere, ca la viata neîngustata, în vesnica fericire, cum a ajuns Hristos ca om. Fiindca ne vom arata si noi fii ai Tatalui ceresc si frati ai Lui dupa har.

Înainte de venirea în trup, Cuvântul lui Dumnezeu nu ni se descoperise deplin ca Fiu al lui Dumnezeu, deci nici Dumnezeu deplin ca Tata. Cuvântul lui Dumnezeu ne apare înca în calitate de Pedagog spre Dumnezeu, deci ca un fel de Stapân poruncitor. Deci nu ni se aratase în maxima apropiere si comunicare spirituala, ca Frate în umanitate, facându-ne si pe noi împreuna cu El fii ai lui Dumnezeu, ca Tata. Aceasta se arata prin faptul ca ne vorbea indirect prin prooroci... Acum Se arata clar ca Lumina si ca sensul cel mai adevarat al existentei noastre, facându-ni-se, ca Frate, cale ca sa ne unim cât mai mult cu El, ca frati ai Lui si fii ai Tatalui Sau, nemarginit si fara de început.

Fiul lui Dumnezeu l-a creat pe om în stare sa se poata bucura în mod constient de iubirea si viata Lui dumnezeiasca nemarginita si sa raspunda iubirii Lui cu iubirea sa libera; a facut firea omeneasca capabila ca Persoana Lui sa poata manifesta prin ea iubirea Lui fata de Tatal si fataa de oameni. A facut-o cu vointa ce aspira sa exprime, prin limbajul ei constient, iubirea Lui fata de oameni si sa savârseasca prin firea omeneasca actele de iubire, pâna la jertfa fata de Dumnezeu si fata de oameni. A facut omenescul în stare sa simta iubirea Fiului lui Dumnezeu fata de Dumnezeu Tatal si fata de oameni în forma omeneasca. În toate acestea se arata ca a facut-o dupa chipul Lui. În toate se lumineaza ca omul este facut pentru legatura strânsa cu Dumnezeu, cu capacitatea lui de a fi îndumnezeit dupa har, pentru orizontul supralumesc, desi este unit cu lumea.

Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca lumina deplina omului, aratându-l capabil sa fie facut fiu al lui Dumnezeu si frate al Sau, ca Fiu al lui Dumnezeu, si în stare sa se înalte, prin Duhul Sfânt al Fiului, la viata neînchisa în lumea aceasta. L-a aratat facut pentru o vietuire de comuniune cu Sfânta Treime, pentru o vietuire de intimitate cu Sfânta Treime, pentru o fericire vesnica în aceasta comuniune. Creatia, în general, s-a aratat prin întruparea Fiului facuta pentru o unitate a ei în Dumnezeu - pentru o viata comuna cu viata nemarginita a lui Dumnezeu.

În felul acesta am cunoscut Adevarul. Nu mai socotim ca adevar ultim lumea, ci pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii si al oamenilor, Mântuitorul acestora de sub puterea mortii si de perspectiva întunericului iadului. Am cunoscut pe Hristos ca Lumina sau ca sens pozitiv suprem al lumii si al oamenilor. Am cunoscut ca El este Adevarul din care sunt si spre care sunt duse toate. Am cunoscut ca cei ce socotesc lumea ca ultimul adevar sunt într-o minciuna, luand întunericul unei "culturi" atee drept lumina... Singur Hristos este Adevarul, fiindca singur El, ca Dumnezeu cel venit la noi în trup, este calea care ne duce la viata nesfârsita.