Publicatie a Parohiei ortodoxe române "Toti Sfintii"- Grenoble
Numarul 3                                                                                      Februarie 2005

"Bucura-te cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleste-te si tu, batrânule drepte, primind în brate pe Liberatorul sufletelor noastre, Cel ce a daruit noua si învierea." (Troparul Întâmpinarii Domnului)



Întâmpinarea Domnului (2 februarie)

Vietile sfintilor pe luna februarie sunt împodobite înca de la început cu una din cele douasprezece sarbatori împaratesti de mare însemnatate bisericeasca si duhovniceasca. Este vorba despre praznicul "Întâmpinarea Domnului" de la 2 februarie, când batrânul Simeon, dupa 40 de zile de la Nasterea Mântuitorului primeste în brate pe Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru Mântuirea lumii.

Dupa Nasterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile si împlinindu-se vremea curatiei celei legiuite, Preacurata Fecioara Maria plecând din Betleem cu Sfântul Iosif si cu Pruncul Hristos au venit la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, sa împlineasca Legea Domnului, punând înaintea Lui pe tot întâiul nascut de parte barbateasca si rascumparându-L cu pretul cel rânduit, si înca, sa se curateasca dupa nastere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu si prin rugaciunea preotului. În Legea Veche dupa porunca data lui Moise de catre Domnul este scris ca: "Femeia care va zamisli si va naste parte barbateasca, necurata va fi sapte zile si în ziua a opta sa se taie pruncul împrejur, iar ea va sedea treizeci si trei de zile sub acoperamîntul necuratiei sale; de tot lucrul sfânt sa nu se atinga si în biserica sa nu intre, pâna ce se vor sfârsi cele patruzeci de zile ale curatiei ei. Si cînd se vor împlini zilele curatirii, sa aduca un miel de un an, fara de prihana, spre arderea cea de tot si un pui de porumbel sau de turturea, pentru pacat; iar de nu va fi bogata ca sa aduca miel, atunci sa aduca doua turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot si altul pentru pacat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul si se va curati" (Levitic 12, 2 8). Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi nascut, astfel este scris: "Sfinteste-Mi pe tot cel dintâi nascut (parte barbateasca), care deschide pântecele" (Iesirea 13, 2). Si iarasi: "Pe cel întâi nascut al fiilor tai sa Mi-l dai Mie" (Iesirea 22, 29). Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, înca din Egipt, când s-au crutat cei întâi nascuti ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi nascuti în biserica, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilita prin lege.

Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserica, cu Datatorul Legii. A venit sa se curateasca desi nu-i trebuia curatire, fiind neîntinata si Preacurata. Pentru ca aceea care a zamislit fara barbat si a nascut fara dureri si fara vatamarea curatiei sale celei fecioresti, aceea n-a avut nici un fel de necuratie obisnuita femeilor celor ce nasc. Pentru ca ceea ce a nascut pe Izvorul curatiei, cum putea sa se afle sub necuratie? Din ea S-a nascut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatama, nici se întineaza dupa înflorirea rodului sau.

Nevatamata si curata a ramas Fecioara dupa nasterea lui Hristos, adica a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticla sau prin cristal. Precum nu se sfarma nici întineaza raza care trece prin sticla si prin cristal, ci mai curat îl straluceste, tot asa si Soarele dreptatii, Hristos, n-a vatamat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obisnuite femeilor n-a întinat usa nasterii celei firesti, cea cu curatia pecetluita si cu fecioria pazita, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curatia ei, sfintind-o prin trecerea Sa si luminînd-o cu dumnezeiasca lumina a harului.

Nu era nevoie de curatire a aceleia care a nascut fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ca sa nu se arate potrivnica Legii, ci mai ales sa fie ascultatoare, a venit sa se curateasca, ea cea cu totul curata si fara prihana. Apoi a adus jertfa, nu ca cei bogati, care aduceau un miel de un an fara prihana, ci ca acei saraci, care aduceau doua turturele sau doi porumbei, aratând în toate smerenie si iubind saracia, iar de mîndria bogatilor fugind. Si, dupa Legea dumnezeiasca L-a rascumparat pe El, cu pretul cel hotarît, adica cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci rani mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toata lumea s-a rascumparat de blestemul Legii si de robia vrajmasului.

Se mai povesteste înca, de Sfintii Parinti, ca Sfîntul prooroc Zaharia, tatal Înaintemergatorului, a asezat pe Preacurata Fecioara, care a intrat cu Pruncul pentru curatire în biserica, nu în locul celor ce se curatau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau barbati nu se cadea sa stea. Vazînd carturarii si fariseii aceasta, au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, spunându-le ca acea maica si dupa nastere e fecioara curata. Iar ei necrezând, sfîntul le-a spus ca firea omeneasca, cu toata faptura, este slujitoare Ziditorului sau, si în mâinile Lui cele atotputernice este, ca dupa a sa voie sa rânduiasca toate, adica sa faca astfel ca fecioara sa nasca si dupa nastere sa ramâna iarasi fecioara. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe aceasta Maica de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioara cu adevarat".

În aceeasi vreme când parintii au adus pe pruncul Iisus în biserica, ca sa faca dupa obiceiul legii, a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, batrînul, om drept si credincios, asteptând mângâierea lui Israil, care era sa fie prin venirea lui Mesia, pentru ca stia ca acum se apropie Mesia cel asteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, dupa proorocia stramosului Iacov patriarhul, care a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, pâna ce va veni asteptarea neamurilor, Hristos Domnul" (cf Iesirea 49, 10). Asemenrea si cele saptezeci de saptamîni de câte sapte ani ale lui Daniil, acum se sfârsisera, dupa care se socotise ca va fi venirea lui Mesia. Pe lînga aceasta, lui Simeon era fagaduit de la Duhul Sfînt sa nu vada moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul. Sinaxarele si Traditia Bisericii, unii Sfinti Parinti, precum si istoricii bizantini Hegesip si Nichifor Calist, spun ca dreptul Simeon era preot la templul din Ierusalim si mare carturar al Legii Vechi. El s-a nascut cu 300 de ani înainte de nasterea lui Hristos, si avea o viata sfânta. Si iata ca în acel timp, adica cu 250 de ani înainte de Hristos, era faraon, adica împarat al Egiptului, Ptolomeu Filadelful, un om foarte învatat. El a hotarât sa traduca din limba ebraica în limba greaca Sfânta Scriptura, adica Vechiul Testament, ce se pastra cu mare sfintenie în Templul din Ierusalim. Pentru aceasta a adus în Egipt 70 de întelepti si carturari iudei, printre care se numara si Simeon. Împartind între ei textul Sfintei Scripturi, lui Simeon i-a fost rânduit de Dumnezeu sa traduca pe profetul Isaia. Când a ajuns sa traduca profetia despre întruparea Domnului, adica cuvintele acestea: "Iata fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, care înseamna "cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7,14), Simeon socotea ca aici ar fi o greseala în text. Caci se întreba: "Cum poate sa nasca o fecioara fara de barbat si sa ramâna fecioara?". De aceea Simeon a ras textul de pe original si l-a corectat astfel: "O tânara tainuita de barbatul ei va lua în pântece...". A doua zi când a vrut sa continue traducerea, a gasit acest verset îndreptat de o mâna nevazuta. Deci nedumerindu-se credea ca unul dintre carturari i-a corectat textul; apoi a sters si schimbat textul a doua oara, iar dimineata iar l-a gasit îndreptat ca mai înainte. A treia oara, când voia sa schimbe textul dupa mintea lui, arhanghelul Gavriil l-a apucat de mâna la porunca lui Dumnezeu si i-a spus: "Stai Simeoane, si nu te îndoi de aceasta taina, ca la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta. Ca Dumnezeu care a facut femeia din barbat, adica pe Eva din coasta lui Adam, oare nu poate sa nasca barbat, pe Fiul lui Dumnezeu, din fecioara fara de barbat si fara stricaciune? Iata, pentru ca n-ai crezut acest cuvânt proorocit de Duhul Sfânt, nu vei muri, zice Dumnezeu, pâna nu se vor împlini cuvintele acestea si pâna nu vei vedea si purta în bratele tale pe Hristosul Domnului!".

Asadar tinând pe pruncul Iisus în brate când a fost adus de catre parinti la Templu, si binecuvântându-L, dreptul Simeon a zis: "Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau in pace, ca vazura ochii mei mântuirea Ta, care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel". Apoi a zis catre Maria, Maica Lui: "Iata, Acesta este pus spre caderea si ridicarea multora din Israil, si ca un semn care va stârni împotriviri, si prin sufletul Tau va trece sabie, ca sa descopere gândurile din multe inimi." (Luca 2, 34-35). Adica va fi spre caderea celor care nu vor voi sa creada cuvintele Lui, iar spre ridicarea celor ce vor primi cu dragoste sfânta Lui propovaduire; spre caderea carturarilor si a fariseilor, pe care i-a orbit rautatea lor, iar spre ridicarea pescarilor celor simpli si nestiutori. Pentru ca va alege pe cei neîntelepti, ca sa rusineze pe cei întelepti ai veacului acestuia. Apoi va fi spre caderea sinagogii evreesti, a Legii celei Vechi si spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou si spre semnul Caruia se va zice împotriva. Caci multa graire împotriva va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice ca este bun, iar altii nu, ci ca înseala poporul. Si-L va pune pe El, dupa cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o tinta spre sagetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii si ranindu-L cu piroanele si sulita. În acea vreme, tie, o! Maica fara de barbat, prin suflet îti va trece sabia si vei suferi dureri în inima, când vei vedea pe Fiul tau pironit pe cruce, pe care l-ai nascut în lumea aceasta fara de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri si cu mare tânguire".

Atunci era acolo si Ana proorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, care îmbatrînise în vaduvie foarte mult, ca la optzeci si patru de ani si care numai sapte ani vietuise cu barbatul sau din fecioria ei. Ramînînd vaduva, tot restul vietii ei l-a petrecut cu dumnezeiasca placere, nedepartîndu-se de biserica, ci cu postul si cu rugaciunile slujind lui Dumnezeu ziua si noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce asteptau izbavirea în Ierusalim (Luca 2, 36-38).

Auzind si vazând aceasta, fariseii si carturarii cârteau în inimile lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui calcator de lege, caci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curatire. Iar asupra lui Simeon si a Anei se mâniau, caci au dat aceste marturii despre Prunc. Si nu le-au tacut acestea, nici chiar în fata lui Irod împaratul, ci le-au spus pe toate cele facute si graite în biserica. Pentru aceasta, îndata a fost cautat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat caci Sfîntul Iosif cu Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, sfârsind în biserica toate, dupa Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul crestea si se întarea cu duhul, umplându-se de întelepciune iar harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40).

(Extrase din "Vietile Sfintilor" pe luna februarie, Ed. Episcopiei Romanului, 1999 si "Predici la praznice împaratesti si la sfintii de peste an" de Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)

"Cel ce cu nasterea Ta ai sfintit pântecele Fecioarei si mâinile lui Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat si precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împaca lumea ce se gaseste în razboaie si întareste Biserica, pe care ai iubit-o, Unule, Iubitorule de oameni." (Condac al Întâmpinarii Domnului)


Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, sarbatorit la 17 februarie

Acest sfânt mucenic a trait pe vremea împaratilor Maximian si Maximin si era de fel din cetatea Amasiei. Fiind încorporat în oastea împaratului, si mergând în partile Rasaritului la locul ce se numea Evhaita, în ceata generalului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare si a marturisit ca Hristos este Dumnezeu, batjocorând idolii elinilor ca pe niste statui neînsufletite si lucruri facute de mâinile omenesti. Dându-i-se vreme sa se gândeasca mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a savârsit o fapta cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins si marturisind ca el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; si fiind bagat într-un cuptor aprins si-a primit sfârsitul acolo, desi vapaia focului numai a înconjurat trupul sfântului, nevatamându-l deloc.

Dupa moartea sa, sfântul s-a aratat patriarhului Evdoxie al Constantinopolului, în timpul împaratului Iulian, si caruia i-a spus ca bucatele din târg erau spurcate, din ordin împaratesc, cu sângele animalelor ce au fost jertfite idolilor, în timp ce crestinii erau în Postul Pastelui. Pentru aceasta sfântul i-a îndemnat sa se hraneasca cu coliva, dar Evdoxie nepricepându-se ce este coliva, marele Teodor i-a spus: "Coliva este facuta din grâu fiert si asa ne-am obisnuit noi a numi grâul fiert in Evhaita". De atunci, în semn de multumire, crestinii obisnuiau sa manânce, în fiecare prima sâmbata a Postului Mare, coliva, facând pomenirea Sfântului Mucenic Teodor.

Corina Veersé

Calatoria catre Paste - I. Pregatirea pentru post

Vom încerca începând din acest numar si continuând cu cele din martie si aprilie sa întelegem sensul pregatirii pentru sfânta sarbatoare a Învierii Domnului, asa cum ne este ea propusa de Biserica, prin rânduiala slujbelor si prin efortul ascetic al postului. Ne vom ghida în expunerea noastra în special dupa lucrarea parintelui Alexander Schmemann "Postul cel Mare" (Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1995) si cea a ierom. Makarios Simonopetritul "Triodul explicat" (Ed. Deisis, Sibiu, 2000).

Pastele este sarbatoarea înnoirii firii omenesti, a vietii celei noi adusa noua de Hristos, Dumnezeu facut om pentru ca noi sa devenim dumnezei, adica sa ne împartasim din viata cea noua ce emana din trupul Sau îndumnezeit. Despre aceasta viata în Hristos, daruita noua la Botez, Sf. Apostol Pavel spune : "ne-am îngropat împreuna cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi întru înnoirea vietii" (Romani, 6:4). Prin faptul ca Hristos ne-a facut partasi învierii Sale, ca om, sarbatoarea Pastelui nu este doar o praznuire a ceva ce s-a petrecut în trecut, ci a ceea ce este însasi esenta vietii noastre crestine prezente.

Cum, însa, însusirea acestui mod de existenta ecclesial, a vietii în comuniune de iubire cu Dumnezeu, este rezultatul propriei noastre vointe (caci Dumnezeu nu ne poate obliga sa-L iubim), de multe ori uitam scopul existentei noastre pamântesti, ne pierdem în "grijile cotidiene", si revenim la vechiul mod de vietuire, ce nu mai are ca scop primordial "cautarea mai întâi a Împaratiei lui Dumnezeu si a dreptatii Sale". Pr. Schmemann spune despre aceasta revenire la viata cea lumeasca : "Cu adevarat, traim ca si când El n-ar fi venit niciodata. Acesta este singurul pacat adevarat, pacatul pacatelor, nesfârsita tristete si tragedie a crestinatatii noastre. Daca pricepem aceasta, atunci putem întelege ce este Pastele, de ce este nevoie de Post si ce implica acesta. Pentru ca abia atunci întelegem ca traditiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele si slujbele sale, exista, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta sa ne recapatam vederea si gustul acestei vieti noi pe care noi atât de usor o risipim si o înselam, pentru a face pocainta si a ne întoarce la ea". Bineînteles, cautare Împaratiei lui Dumnezeu este "calea cea strâmta", ce se parcurge cu efort si renuntari si de cele mai multe ori alegerea ei nu este lucru usor. Solutia ce ne este data de Biserica pentru "deschiderea ochilor" nostri spre aprecierea cum se cuvine a darului facut noua de catre Fiul lui Dumnezeu, la Învierea Sa ca om, este Postul Pastelui.

În Biserica primara Botezul catehumenilor se savârsea la Sfânta Liturghie de Pasti iar Postul avea tocmai acest rol : de a pregati pe cel ce se va boteza - ce va primi potential viata cea noua în Hristos - pentru realizarea maretiei actului liturgic la care va fi supus. Aceasta semnificatie este valabila si astazi; Pastele (etimologic "trecere") este trecerea noastra la viata cea noua iar Postul este pregatirea noastra pentru aceasta trecere, revenirea noastra anuala la propriul Botez. Numai prin aceasta pregatire vom patrunde cu adevarat sensul cântarii de la Liturghia pascala "Astazi toate s-au umplut de lumina, cerul si pamântul si cele de sub pamânt". Lumina este prin excelenta simbolul vietii dumnezeiesti daruita noua de Hristos.

Data fiind semnificatia speciala a Postului Pastelui si, în acelasi timp, starea avansata de laicizare a vietii membrilor ei, Biserica ne pregateste pentru aceasta calatorie a Postului înainte ca ea sa înceapa. Astfel, lecturile biblice din duminicile care preced Postul sunt o "tâlcuire" a sensului perioadei ascetice ce va sa urmeze. În continuare ne vom opri, pe scurt, asupra câtorva pericope evanghelice, urmând ca în numarul urmator sa le aminitim pe cele corespunzatoare lunii martie.

Prima duminica este duminica în care se citeste pericopa despre Zaheu (Luca, 9:1-10). Este mesajul dorintei. Zaheu dorea sa-L vada pe Domnul si s-a suit într-un copac caci era mic de statura. Desi scund, el biruieste aceasta slabiciune si îl vede pe Domnul. Iisus raspunde dorintei sale si merge în casa lui. Micimea de statura a lui Zaheu este semnul slabiciunii omenesti ce este biruita prin vointa. Dorinta sa puternica este orientata spre bine (apropierea de Hristos) si de aceea raspunsul Mântuitorului nu se lasa asteptat. Rezultatul este venirea lui Iisus în casa sa, într-ale sale. Este simbolul împartasirii de Hristos, de viata cea noua ce iradiaza din trupul Sau omenesc îndumnezeit.

O alta lectura biblica pregatitoare pentru Postul Pastelui este cea despre femeia cananeeanca (Mt. 15:21-28). Este vorba despre o femeie din tinuturile Tirului si Sidonului, a carei fiica era rau chinuita de demon. Ea se roaga cu insistenta lui Iisus sa o mântuiasca si nu se descurajeaza de un prim raspuns al Mântuitorului în care El spune ca nu este trimis decât pentru cei din casa lui Israel. Vazând insistenta sa Iisus îi spune "O femeie, mare este credinta ta; fie tie precum voiesti." Femeia cananeeanca este simbolul vointei manifestata prin rugaciune staruitoare si bazata pe o credinta statornica. Omul nu se poate lepada singur de obiceiurile vietii sale celei vechi, de aceea are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Rugaciunea este forma obisnuita de a cere ajutorul lui Dumnezeu si ea trebuie sa fie un mijloc frecvent de progres în calatoria omului spre viata cea noua în Hristos. Ea trebuie facuta cu credinta ca Cel ce a murit pe cruce ca noi sa ne împartasim de viata cea dumnezeiasca nu ne va lasa fara raspuns.

Urmatoarea duminica este "Duminica Vamesului si a Fariseului". Lectura evanghelica este Luca, 18:10-14, în care ne este prezentat un fariseu plin de sine, ce-si masoara cucernicia dupa aspecte exterioare si un vames care se smereste pe sine, ceea ce-l îndreptateste în fata lui Dumnezeu. Mesajul continut în aceasta pericopa este esential pentru calatoria Postului : smerenia - virtute absolut necesara pentru împartasirea de harul dumnezeiesc. Omul nu realizeaza de la sine trecerea de la viata biologica la cea duhovniceasca; aceasta trecere este imposibila fara prezenta si lucrarea lui Dumnezeu, adica a harului Sau. Smerenia nu este altceva decât recunoasterea acestei lucrari a lui Dumnezeu; omul nu mai considera ca ceea ce realizeaza este rezultatul unic al propriilor initiative si actiuni, ci recunoaste ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate înainta pe calea vietuirii crestine.

Smerenia este si un semn al perfectiunii ce se gaseste în Dumnezeu. Pr. Schmemann spune " Aproape ca este imposibil sa "traduci în fapt" omului modern, hranit din publicitate, din afirmarea de sine si dintr-o nesfârsita lauda de sine, ca tot ceea ce este într-adevar perfect, frumos si bun este în acelasi timp în mod firesc smerit; datorita perfectiunii sale nu necesita în nici un fel "publicitate", slava exterioara sau "adulare". Dumnezeu este smerit pentru ca este perfect; smerenia Lui este slava Lui si sursa adevaratei frumuseti, perfectiuni si bunatati, si oricine se apropie de Dumnezeu si-L cunoaste devine imediat partas la smerenia divina si este înfrumusetat de ea. Aceasta este taina Fecioarei Maria, Maica lui Hristos, a carei smerenie a facut-o bucuria întregii Creatii si cea mai mare revelatie a frumusetii pe pamânt, taina tuturor sfintilor si taina fiecarei fiinte umane din timpul putinelor momente ale apropierii sale de Dumnezeu". Daca pocainta este o întoarcere la adevaratul sens al vietii noastre în lume atunci smerenia este o atitudine absolut necesara în calatoria Postului.

O alta duminica pregatitoare pentru Post este cea a Fiului risipitor, în care la Sfânta Liturghie se citeste pericopa evanghelica de la Luca 15:11-32. Este vorba despre fiul risipitor, plecat într-o tara îndepartata unde si-a cheltuit averea si care acum se întoarce smerit la ai sai. Aceasta pericopa ne indica un aspect important al pocaintei - sentimentul înstrainarii noastre de Dumnezeu si perceperea apropierii noastre de El ca o întoarcere din exil. Trebuie sa întelegem cât de departe suntem de scopul pentru care Dumnezeu a rânduit sa traim în aceasta lume pentru a putea realiza necesitatea si urgenta pocaintei noastre (ca revenire la adevaratul sens). Sentimentul înstrainarii de Dumnezeu se traduce prin faptul ca începem sa întelegem, ca si fiul risipitor, ca în aceasta lume nu suntem "acasa". El este urmat, în mod necesar, de dorinta de reîntoarcere la viata pe care initial am primit-o la Botez, de reîntoarcere "în Casa Tatalui".

Condacul acestei zile spune "De la parinteasca slava Ta departându-ma neîntelepteste, întru rautati am risipit bogatia care mi-ai dat. Pentru aceasta glasul desfrânatului aduc Tie: Gresit-am înaintea Ta, Parinte Îndurate ! Primeste-ma pe mine, cel ce ma pocaiesc, si ma fa ca pe unul din slujitorii Tai". În acelasi spirit, la Utrenia acestei duminici se cânta Psalmul 136, al înstrainarii, cântat de evrei în captivitatea babilonica, pe când se gândeau la orasul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm va fi cântat si în ultimele doua duminici dinaintea Postului - înfatisat ca întoarcere din exil.

Cristian Dascalu

Reteta de coliva

Mai jos vom da reteta colivei, asa cum se obisnuieste a se face în unele parti ale României în ziua de astazi. Coliva facuta din grâu fiert, îndulcita cu miere sau cu zahar, închipuie însusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este grâul. Ea este, totodata, o expresie materiala a credintei noastre în nemurire si înviere, fiind facuta din boabe de grâu, pe care Domnul însusi le-a înfatisat ca simboluri ale învierii trupurilor: dupa cum bobul de grâu, ca sa încolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie îngropat mai întâi în pamant si sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai întâi se îngroapa si putrezeste, pentru ca sa înviieze apoi întru nestricaciune (vezi In. XII, 24. Comp. si I Cor XV, 36). Dulciurile si ingredientele care intra în compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca a dobândit-o mortul. (Liturgica Speciala, Pr. Prof. dr. Ene Braniste, Ed. Nemira, 2002, pag. 379).

Ingrediente

1 kg de grâu (arpacas); 1-2 Kg de nuci; 200-250 g de zahar; coaja de la 1-2 lamâi, si de la 1/2-1 portocala, ce nu au fost tratate; scortisoara; rom sau alta esenta (exp. cointreau ...); zahar pudra; si facultativ: cacao, bomboane, miere...

Preparare

Coliva se prepara în doi timpi. Primul timp este seara înainte de a merge la biserica,când se fierbe grâul, iar cel de-al doilea timp este de dimineata chiar în ziua în care urmeaza sa fie adusa ca ofranda la biserica, si de aceea trebuie prevazuta cam o ora pentru aceasta ultima preparare (depinde, mai mult, cât staruiti pentru a o orna).

  • Primul timp, seara

    Grâul se alege, îndepartându-se pleava si bucatelele de grâu sparte. Dupa aceasta se spala în 9 ape caldute (corespunzatoare celor 9 cete îngeresti) si se pune la fiert în 3 litri de apa, de preferinta într-o oala de teflon. Focul este la început potrivit de mare, iar când începe sa fiarba apa, se da mai mic. In timpul fierberii nu se amesteca cu lingura ci se misca oala din când în când, astfel ca grâul sa nu se lipeasca. Se tine pe foc pâna ce apa scade si când apa a scazut aproape complet, se adauga putina sare si zaharul, amestecându-se usor cu lingura de lemn. Se mai lasa 5-10 minute pâna când nu mai este apa iar bobul de grâu este "înflorit". Dupa fiert grâul se rastoarna într-o oala smaltuita si se acopera cu un stergar umed pentru a nu face coaja. Tot seara puteti curata nucile de coaja astfel încât sa aveti o farfurie adânca plina de mieji. Jumatate din ei se dau prin masina de nuci (sau daca nu avem putem sa gasim în comert o razatoare manuala de brânza si care poate fi folosita cu succes pentru a farâmita nuca). Cealalta jumatate din miejii de nuca se vor taia cu cutitul în bucatele mai mici. Se are în vedere a se opri jumatati de mieji de nuca (10-20) pentru a forma o cruce pe coliva.

  • Al doilea timp, de dimineata

    Daca s-a format coaja la grâu se îndeparteaza. Se adauga miejii de nuca ce au fost sfaramati si cam un sfert din cantitatea de nuca ce a fost data prin masina. Se aromatizeaza adaugandu-se coaja de lamâie data prin razatoare mica. (Se poate adauga în egala masura si coaja de la o jumatate de portocala). Se mai adauga o sticluta de esenta de rom (sau daca nu avem, o alta aroma),si scortisoara . Se gusta si daca nu este destul de dulce se poate adauga o lingura-doua de miere. Toata compozitia se framânta bine cu mâna si se aseaza pe platouri, nivelându-se bine. Se adauga pe deasupara restul de nuca macinata astfel încât sa fie un strat destul de gros, pentru ca zaharul farin ce se va pune pe urma sa nu se umezeasca. Printr-o strecuratoare mica se pudreaza pe deasupra zahar farin pâna ce se acopera toata nuca. Se niveleaza cu ajutorul unei foi albe de hârtie care se aseaza pe deasupra si se preseaza usor cu mana. Dupa ce s-a omogenizat suprafata se formeaza o cruce din jumatatile de nuca pastrate. Se poate însa sa se faca o cruce si din cacao, folosindu-se un sablon. Daca preferati puteti folosi pentru decorare bomboane etc...

  • Corina Veersé

    Puteti vedea aici revista nr.3 - Februarie 2005 in format pdf.!!!



    Inapoi la pagina precedenta